my hero...

am vazut azi de dimineata ( poate prea de dimineata, la 4 si ceva ;))) ) o poza pe facebook-ului unui prieten cu un batalion de soldati, ofiteri romani pe un teatru de operatiuni din afara. sentimentul creat la vederea acelei poze mi-a adus aminte brusc de fapt de radacinile acestor sentimente cu care de fapt am crescut, cu care indirect m-am nascut. si imi dau seama de niste lucruri pe care altii le neaga, altii le uita, de care altii sunt mandrii: amintirile, locul unde crestem, cultura in care crestem, tara unde ne dezvoltam ca oameni nu se uita niciodata.
am sa copiez cateva fragmente de pe site-urile a doua institutii publice de jandarmi, dintr-un ziar si de pe net cu mentiunea surselor desigur in format link:)

Inspectoratul de Jandarmi Satu Mare:

"
Un eveniment important care se leaga de aceasta perioada si de numele Jandarmeriei reprezinta momentul eliberarii orasului Carei, Jud. Satu Mare la 25 octombrie 1944, atunci cand alaturi de armata sovietica la luptele acestor tinuturi au participat si o subunitate de Jandarmi romani condusa de catre Sublocotenent IONITA BORSAN, acesta fiind cel care a patruns primul in orasul Carei si a inaltat falnicul Drapel Romanesc.

Avand in vedere acest fapt istoric de care se leaga numele Jandarmeriei si a orasului Carei, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Satu Mare a solicitat sa poarte denumirea onorifica de „General de Brigada IONITA BORSAN”."
preluat de pe: http://www.jandarmeriasatumare.ro/pagina_cu_scrt_istoric.htm

Jandarmeria Campina:

"Jandarmeria Româna , componenta importanta a Fortelor Armate, s-a aflat înca din 21 iunie 1941, data la care România a intrat în razboiul de reântregire cu întregul ei potential uman si material de care dispunea, aducându-si de altfel jertfa de sânge pentru reântregirea neamului pe toata durata razboiului.

Semnificativ pentru noi jandarmii, este faptul ca ofiterul de jandarmi IONITA BORSAN a fost primul care a intrat cu plutonul sau în orasul CAREI. "

preluat de pe: http://www.jandarmeriacampina.ro/buletin36_09.htm


Ziarul Monitorul expres Brasov:

"Ca şi Alexandru Farcaş, preşedintele Filialei braşovene a Veteranilor de Război din MAI. „Comandantul meu de pluton, sublocotenentul Borşan Ioniţă, a arborat drapelul românesc pe turla Bisericii Mari din Carei, Satu-Mare. A fost cea mai mare fericire. Atunci am scăpat practic de Dictatul de la Viena şi ne-am luat ţara înapoi. Locuitorii ne-au aşteptat pe toţi cu drapelele româneşti scoase de prin poduri sau pivniţe, iar pe garduri era scrisă lozinca «Vin ai noştri!». "
preluat de pe: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=actualitate&s_id=32346

BCU cluj:

"Nemuritorii. Relatări ale unor veterani de război. Vol. II (Les immortels. Les récis des vétérans de guerre). Autori: Penciuc, Dumitru; Rotariu, Traian; Borşan, Ioniţă; Balosin, Mircea. Bucureşti, Ed. Ministerului de Interne, 1997, 212 p. "

preluat de pe: http://www.bcucluj.ro/re/BistRO1994-1999/CUPRINS/AIV02d.HTM

General de brigada Ionita Borsan- http://www.poezie.ro/index.php/press/1807298/„Ultima_brazdă”-_25_octombrie_1944
-sef de promotie 1941- a instruit trei contingente de ostasi si sapte promotii de ofiteri MAI
- a fost vicepresedintele Asociatiei Veteranilor de razboi MAI
- a fost redactor- sef al revistei "Veteranul"
- decorat cu 8 medalii si ordine printre care "Crucea de razboi" a Cehoslovaciei.


my hero...

22 ianuarie, pasajul de la Univ, eu ma duc, tu vii?:)

Am primit un mesaj f interesant, care m-a prins imediat de aceea l-am postat rapid pe unde am putut :D acum a venit randul blog-ului, nu putea scapa fara a posta ceea ce mi se pare cel mai interesant subiect pe ziua de azi.
Si deci asadar si prin urmare, desemnand acest anunt cel mai interesant pentru ziua de 18. 01. 2010 voi onora aceasta invitatie adresata tuturor celor care iubesc animalele, in special cainii.
Intre 18, 30- 19, 30 voi trece sa las cateva conserve. Si cum in unele cazuri doar a citi un anunt nu e suficient, sau mai bine spus teoria fara practica ( in acest caz lectura fara actiune) nu are o finalizare concreta si masurabila, sper sa ne intalnim in numar cat mai mare la iesirea spre Teatrul National.
Las mai jos marturia acestei invitatii, adresata mie, tie, tututor  :

„Pentru ca putin pentru noi poate insemna mult pentru ei

Pe timp de iarna, cateii au nevoie de mai multa mancare ca sa reziste frigului. De obicei ei mananca hrana uscata, si nu de cea mai buna calitate si ar avea nevoie de mancare mai consistenta. Ajuta-ne sa la oferim, periodic, o masa gustoasa si hranitoare.

O conserva cu mancare pentru caini costa aproximativ 5 lei (1200 g). Pentru inceput avem nevoie de 45 de conserve ca sa ii oferim fiecarui catelus din adapost o masa mai buna!

Va asteptam vineri seara, intre 18:30 si 19:30, in pasajul de la Universitate, la iesirea spre Teatrul National. Daca veniti cu o singura conserva, impreuna putem strange multe conserve gustoase pentru fiecare catelus.

Haideti sa facem o bucurie cateilor din adapost. „
Deci..... eu ma duc, tu vii? :D

Cu drag,

din ciclul: personalitati ale istoriei care merita respect.

cautam astazi cateva informatii despre Vaclav Havel ( ma fascina inca de mica de cand auzeam la tv despre personalitatea lui pe scena politica ) asa ca rascolind dupa informatii, am gasit si un link interesant despre Olga Havlova, prima sotie a lui Vaclav Havel, fosta disendenta si ea alaturi de Havel in timpul perioadei comuniste din Cehoslovacia. Ceea ce m-a determinat sa caut informatii a fost cartea amintita intr-un document "Scrisorile catre Olga".

Voi cauta cat de curand cartea ( cel mai probabil cred ca o voi gasi in librarii).

ceea ce mi-a atras atentia la personalitatea Olgai Havlova a fost daruirea pentru cei cu disabilitati, batrani si orfani.

mai multe informatii gasiti pe site-ul :

http://www.radio.cz/en/article/42944

Marti, 26 ianuarie, lectura la MNLR- proza :D

Uite ca a venit si prima mea zi cand voi citi la MNLR. Ma duceam des pe la cenaclurile ( 2 cel putin stiu eu la care ma duceam in mod constant) gazduite sau organizate de MLR insa nu am avut niciodata curajul sa citesc in fata publicului care vine la cenaclu....

este acea teama dupa ce muncesti o perioada ca munca ta inca nu e suficienta, nu e suficient de bun ce ai facut.....

sper sa fie intr-un ceas bun.

redau un paragraf copiat de pe blogul scriitorului Constantin Stan.
SURSA: http://constantinstan51.blogspot.com/

"Prima întâlnie a Clubului va avea loc marţi, 26 ianuarie, orele 17, la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Vor fi prezentate noile apariţii editoriale ale Ştefaniei Coşovei, Sebastian Sârcă, Stelian Ţurlea, Ştefan Dimitriu, Candid Stoica, precum şi volumul colectiv de proză scurtă “Domnul deputat se prăbuşeşte” (coordonat de Horia Gârbea). Denis Dinulescu va citi circa o jumătate de oră dintr-un volum în pregătire, iar scrierile a două tinere prozatoare Maria Magdalena Jindiceanu şi Alexandra Emilia Bucur vor fi analizate profesionist de membrii Clubului."


cu drag,

WAKEEEEE UPPP!!!! until it is not too late....

"Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire si te face sa uiti limba." Zoe Dumitrescu- Busulenga.

Cred ca asta spune tot/ prin asta am spus tot despre sistemul de valori care este intr-o continua schimbare ( mai exact rasturnare)... dar mai putem inca salva..."paradisul in destramare", inca nu e tarziu, putem!

respectul fata de valorile culturale, lectura, arta, frumosul, ne face sa fim daca nu creatori de cultura, homo faber, cum spunea Blaga, macar sustinatorii ei!

Cu bine,

Să nu adormi niciodată cu lumina stinsă....

Uite că a trecut şi vacanţa şi anul 2009…. Evit să fac un bilanţ, să analizez… probabil dintr-un fel de superstiţie sau teamă 

Citesc de ieri (ce fericită sunt când pot citi ceva pentru sufletul meu, mai exact beletristică şi pot scăpa din şirul interminabil al lecturilor obligatorii pentru master ….) « Anotimpul dropiilor » de Ştefania Coşovei. Mi se pare interesant de remarcat aici că este o carte primită chiar de la autoare cu autograf. Desigur, de-a lungul timpul pe la concursurile literare am primit foarte multe, am biblioteca plină ochi de cărţi  însă cred că cel mai important pentru mine este modul în care primesc o carte, impresia pe care mi-o face autorul, alura, şi alte elemente care poate nu sunt vizibile imediat cu ochiul liber sau poate sunt vizibil doar la nivel individual şi subiectiv aş spune  Îmi place mult trecerea de la un plan la altul, aparent trecerea de la o poveste la alta, chiar după primele două capitole eram foarte curioasă să văd dacă se reia firul primei istorisiri cum ar fi una da şi una nu, sau se continuă un şir de alte povestiri. Ce-i drept am descoperit lecturând că toate capitolele sunt legate între ele, este o carte legată, încadrată de fapt de primul capitol din care pe rând, în fiecare nou capitol, sunt luate şi prezentate personajele din tabloul de început. Am impresia pentru moment că văd cartoline din Milano desfăşurându-se după ce apuci să te uiţi la prima cartolină. Au fost pasaje în care citind aseară, trecut demult de pragul cumpenei nopţii, am spus că nu pot închide cartea şi a adormi cu imaginea aia, de exemplu cea a fotbalului cu şobolani a unor muncitori, mi se părea că văd un film horror şi citisem mai demult într-o revistă despre una dintre regulile cu ajutorul căreia poţi avea un somn liniştit: să nu adormi niciodată cu ultima imagine a unui film horror. Cartea însă se bucură şi de pasaje soft să le spun aşa, de poveşti de iubire cel puţin curioase cum e cea cu Amelie aşa că am adormit în siguranţă lăuntrică :D
Mi-e tot mai somn şi mă simt tot mai obosită deşi oficial intru în sesiune şi ar trebui să am forţe proaspete mai mult. ( oare gândurile obosesc aşa de mult omul ?...)

Sunt bucuroasă că voi citi la sfârşitul lunii la un cenaclu al prozatorilor şi la începutul lunii următoare la MNLR poezie…  Îmi dau seama de fapt treptat că viaţa chiar are micile ei bucurii, că sunt lucruri care nu au nicio valoare pe piaţa burselor de valori materiale dar…. pentru desfăşurarea noastră interioară au un rol vital, de motor, de pârghie de supravieţuire.

Abia aştept să reiau lecutra cărţii « Anotimpul dropiilor », îl aştept după fiecare etapă de lectură a cursurilor pentru sesiune ca un desert bine meritat, ca o pauză de relaxare.

Încerc să găsesc în fiecare moment pierdut din viaţă ( pierdut pentru că este ireversibil ca şi locurile, timpul, persoanele, să le mai întorc din desfăşurare sau să schimb ritmul lor de acum dat de cel din trecut) să găsesc explicaţii, să caut cauze, efecte, să disec de parcă aş fi la o oră de anatomie. Apoi mă întreb retoric de fapt… pentru ce ? Mai pot da eu oare timpul înapoi, mai pot repara ceva, mai pot salva ceva ? Evident că nu. Fiecare lucru şi-a urmat cursul lui firesc, fiecare om, fiecare timp şi apoi mă întreb iar…. eu mi l-am urmat pe al meu ?


Cu mare drag,