Bucurestiul meu - un fel de a fi/ prezentul trecutului

* fiecare strada pe care am calcat macar o data, imi aminteste de un inceput, de o stare de a fi. mai ales strazile intortocheate pe care le dezlegi mental ca un fir dintr-un gherghef ca si cum firul ce se desira si curge este drumul drept de la punctul 1 la b/ de la 1 la b1/ de la b la 1 sau unde vrei sa ajungi.

* bulevardele mari imi amintesc de un du-te vino al pasilor, de plecari si sosiri, de punctul de plecare si cel de destinatie. cladirile pe langa care prea adesea am trecut, a caror aer il percep, al caror spirit il simt ca al unei cutii nedesfacute ce o desfaci treptat fara s-o atingi. ca o rochie pe care o zaresti in vitrina, dar ii descoperi fiecare cusatura, fiecare detaliu fara sa te misti.


aleile parcurilor, verdele insistent, apele tulburi, barcile curgand si scari urcate sau coborate prea des/ prea devreme/ prea tarziu. toate astea revin vizual. in timp. zeci de clipe si scene ce se repeta la infinit, se multiplica fara ca sa apas mereu pe play. imaginile cresc singure din amintiri. acum. imaginile ce au crescut ani de-a lungul in Bucurestiul meu, in ceea ce numesc un fel de a fi. prezentul trecutului. un continuu.

*

ploile
*

pasii ploilor/ pasii pierduti prin ploaie. orice inceput ce a inceput o data ca ploaie de vara calda si insetata. orice inceput ce a a fost o data inceput.

* strazi in general ca drum imi aduc in memorie zeci de chipuri, timpuri cunoscute, zambetele copilariei, necunoscutul adolescentei, energia studentiei. drumurile in general imi amintesc de Bucurestiul meu, de ceea ce numesc eu acasa, ce definesc ca regasire, de ceea ce consider o parte a mea, sufletul strazilor purtat mereu cu mine departe.

"Dincolo de nisipuri"....

vestea trista pe care am citit-o astazi mi-a facut pielea de gaina si mi-a venit brusc in minte ( dupa atata timp in care crezusem ca am si uitat si nimic nu ar putea sa-mi mai aduca din trecut in prezent ) emotia cu care citisem in timpul scolii generale "Dincolo de nisipuri" de Fanus Neagu. Emotia despicarii fiecarui inteles, nerabdarea de a citit si de a da viata fiecarui sens si fiecarei imagini, de a o trai si a astepta confirmarea profesorului daca am receptat sau nu bine textul... Acolo, in text, era tot o vara, o vara torida. si ma intreb de ce tot vara incep sa traiesc fiecare vara din fiecare carte citita, de ce cand vine arsita imi amintesc de "La tiganci" de Eliade si cum se face ca tot vara fiecare carte citita imi intra parca in vene, in ganduri ca un lichid serpos ce se infiltreaza in fiecare crapatura a gandurilor si ramane acolo si creste.

mi-am adus aminte apoi de o vorba pe care mi-a spus-o o scriitoare de curand "cartile traiesc mai mult decat noi"... am realizat zilele trecute ca intr-adevar cartile sunt o dovada materiala care invinge timpul, ne depasesc si pe noi, oamenii, care de fapt neavand timp, traiesc un infinit continuu, prin noi, cei care le citim, ciclic, din generatie in generatie.

si nu degeaba am pus etichetele "eroi" si " multumeste"....:)


cu drag,

Strazile din....

noi, din minte, din trup :)

cu Bruce Springsteen si Streets of Philadelphia pe fundal, ma intrebam cand am deschis blogul acum, daca ar trebui sau nu sa schimb numele blogului. e un gand care ma incearca de ceva timp, mi se pare ca ideea/ sentimentul/ contextul din care s-a nascut titlul lui nu mai e de actualitate ( de altfel oricum este titlul unei poezii scrise in 2007...). apoi, ma gandesc, de ce ar fi necesara/ utila/ ajutatoare stergerea unor identitati din trecut daca o data ne-au reprezentat, daca ne-am identificat cu ele sau au prezentat o stare de fapt?


http://www.youtube.com/watch?v=4z2DtNW79sQ




eu,