"Dincolo de nisipuri"....

vestea trista pe care am citit-o astazi mi-a facut pielea de gaina si mi-a venit brusc in minte ( dupa atata timp in care crezusem ca am si uitat si nimic nu ar putea sa-mi mai aduca din trecut in prezent ) emotia cu care citisem in timpul scolii generale "Dincolo de nisipuri" de Fanus Neagu. Emotia despicarii fiecarui inteles, nerabdarea de a citit si de a da viata fiecarui sens si fiecarei imagini, de a o trai si a astepta confirmarea profesorului daca am receptat sau nu bine textul... Acolo, in text, era tot o vara, o vara torida. si ma intreb de ce tot vara incep sa traiesc fiecare vara din fiecare carte citita, de ce cand vine arsita imi amintesc de "La tiganci" de Eliade si cum se face ca tot vara fiecare carte citita imi intra parca in vene, in ganduri ca un lichid serpos ce se infiltreaza in fiecare crapatura a gandurilor si ramane acolo si creste.

mi-am adus aminte apoi de o vorba pe care mi-a spus-o o scriitoare de curand "cartile traiesc mai mult decat noi"... am realizat zilele trecute ca intr-adevar cartile sunt o dovada materiala care invinge timpul, ne depasesc si pe noi, oamenii, care de fapt neavand timp, traiesc un infinit continuu, prin noi, cei care le citim, ciclic, din generatie in generatie.

si nu degeaba am pus etichetele "eroi" si " multumeste"....:)


cu drag,