Bucurestiul meu - un fel de a fi/ prezentul trecutului

* fiecare strada pe care am calcat macar o data, imi aminteste de un inceput, de o stare de a fi. mai ales strazile intortocheate pe care le dezlegi mental ca un fir dintr-un gherghef ca si cum firul ce se desira si curge este drumul drept de la punctul 1 la b/ de la 1 la b1/ de la b la 1 sau unde vrei sa ajungi.

* bulevardele mari imi amintesc de un du-te vino al pasilor, de plecari si sosiri, de punctul de plecare si cel de destinatie. cladirile pe langa care prea adesea am trecut, a caror aer il percep, al caror spirit il simt ca al unei cutii nedesfacute ce o desfaci treptat fara s-o atingi. ca o rochie pe care o zaresti in vitrina, dar ii descoperi fiecare cusatura, fiecare detaliu fara sa te misti.


aleile parcurilor, verdele insistent, apele tulburi, barcile curgand si scari urcate sau coborate prea des/ prea devreme/ prea tarziu. toate astea revin vizual. in timp. zeci de clipe si scene ce se repeta la infinit, se multiplica fara ca sa apas mereu pe play. imaginile cresc singure din amintiri. acum. imaginile ce au crescut ani de-a lungul in Bucurestiul meu, in ceea ce numesc un fel de a fi. prezentul trecutului. un continuu.

*

ploile
*

pasii ploilor/ pasii pierduti prin ploaie. orice inceput ce a inceput o data ca ploaie de vara calda si insetata. orice inceput ce a a fost o data inceput.

* strazi in general ca drum imi aduc in memorie zeci de chipuri, timpuri cunoscute, zambetele copilariei, necunoscutul adolescentei, energia studentiei. drumurile in general imi amintesc de Bucurestiul meu, de ceea ce numesc eu acasa, ce definesc ca regasire, de ceea ce consider o parte a mea, sufletul strazilor purtat mereu cu mine departe.