o sa postez daca tot sunt la momentul postarii si doua poezii care mi-au placut in mod deosebit de-a lungul timpului si care intr-un fel imi amintesc de trecut, de adancimea omului, de plecari, intoarceri, cuvinte, regrete, reveniri, cicatrizari...si suflet.
Dă-mi voie
de Ilie Olaru Delavulpeşti
Dă-mi voie dar să-ţi spun că salvamarii-s morţi,
Că bărcile n-au vâsle şi luna s- a ascuns,
Că s-ar putea ca teii să ruginească-n porţi,
Nicicând să ni se pară chiar totu-ndeajuns.
Dă-mi voie dar să-ţi spun că dincolo de nori
Alămurile-şi sună trişti cavaleri de plumb,
Un secol că îmi pare de când te-ndemn să zbori,
Spre-a umili restriştea culorilor mijind.
Dă-mi voie dar să-ţi spun că veacu-i pe sfârşite,
Că, sigur, pe la tâmple ca mâine-o să ne ningă
Greu timpul de ofrande ce săbii îşi ascute
Această cutezanţă, iubito, să ne-nfrângă.
Atâtea haite-n forfot între răscruci pândesc
Râmânerea pe-aproape de limpedele râu...
Dă-mi voie dar să-ţi spun apusul că-mi zoresc
Spre a-ţi lumina prezenţa, de nu-i mult prea târziu."
poezie publicată în Antologia de poezie "Regina Nopţii" , Editura Granada, Bucureşti, 2004
Nu-mi spune
de Maria-Magdalena Jindiceanu
(poezie publicată în volumul de versuri al Magdei "Univers inclus", Editura Semne , 2004)
"Nu-mi spune cum ai ucis iubirea,
Mai bine ascultă pianul din hol.
Nu mai privi floarea albă din glastră,
Căci mâine o voi planta
În grădina din nori.
Nu-mi spune cum ai ucis iubirea,
Mai bine citeşte un poem antic.
Nu mai atinge cu gândul tabloul,
Căci mâine-l voi vinde
În târgul cel vechi.
Nu-mi spune cum ai ucis iubirea,
Mai bine pleacă spre alte zări.
Nu-nchide uşa în urma ta,
Căci mâine voi privi
Cum te îndepărtezi..."
as incerca intr-un fel sa recladesc trecutul... sa iau de la capat toate amintirile, trairile, vorbele, faptele si sa le trag usor spre mine ca pe niste fire ale unor zmeie. si cineva m-ar intreba:
de sa te obosesti atat, la ce iti foloseste? nu stiu daca imi foloseste acum, dar in viitor da, atunci cnad va veni ziua judecatii subconstientului....
joi, 26 februarie 2009
fragmente
am sa postez de asemenea si un fragment din romanul care mi-a placut in mod exceptional ( ca la drept vorbind intreaga carte este o opera exceptionala):
"Ultima Noapte de dragoste, întâia noapte de război " de Camil Petrescu
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"
de Camil Petrescu
(fragmente)
"Mă întrebam: ea nu-şi dă seama că şi eu sufăr tot atât de mult? Cum e cu putinţă atâta insensibilitate? Vecina fără lucru de vizavi a întrebat-o ironic, şi evident destul de tare, dacă "suferă" , şi mi se părea că în viaţa mea nu mi s-a adus o insultă mai mare, decât să fie întrebată nevastă-mea, faţă de mine, dacă suferă din cauza altuia. M-am gândit să las furculiţa şi să mă scol neîntârziat, mânios, de la masă, plecând apoi de-a dreptul la gară. Şi aş fi făcut asta dacă eram numai un amant, nu şi bărbatul acestei femei. Între doi amanţi situaţia este, deşi mai complicată decât se judecă în mod primar de către lume, negreşit infinit mai simplă decât între soţ şi soţie. Nu ţi-a plăcut o femeie numai pentru trupul ei, numai pentru surprinderea frământărilor ei sexuale, căci plăcerea şi neplăcerea se caută şi se desfac asemeni perechilor la cadril. Dar ţi-ai ales-o ca nevastă. În realizările naturii orice om e un exemplar unic şi inedit. Din toată filozofia se desprinde cel puţin acest adevăr că omul, cu conştiinţă, fiind pentru el creatorul lumii, ca reprezentare, o dată cu moartea lui moare neîndoilenic şi lumea. Şi el îşi alege, liber, o altă conştiinţă, pe care o socoate egală cu a lui. Va fi tovarăşa şi moştenitoarea lui, a memoriei lui, îi vor spune copiii lui mamă. Nu sunt religios, dar cred că, datorită unei pure elaboraări spirituale, totuşi, ceea ce are, zguduitor de profund, catolicismul e această dogmă, că soţul şi soţia sunt predestinaţi de la facerea lumii, că peste catastrofele vieţii, uniţi şi egali unul cu altul, faţă-n faţă unul cu altul, ca în această viaţă, vor fi şi în veşnicia viitoare. E şi una dintre cele mai frumoase imagini create de gândirea omenască. Nu-i vorba aci despre "jurăminţile amanţilor" , căci şi eu avusesem amante care-mi "juraseră dragoste eternă" şi pe care nu le luam în serios, iar după "partide" mai mult sau mai puţin îndelungi de plăcere, le părăsisem, cu toate lacrimile lor, la cele dintâi cochetării cu alţi bărbaţi... S-a ajuns în acest veac, sub influenţa vulgară a literaturii, la concepţia pleziristă a căsătoriei, când omul, în loc să se ducă la un stabiliment anume, îşi aduce o nevastă acasă pe care, după două-trei luni, o concediază fără nici o altă formalitate decât, uneori, o despăgubire bănească.
Aşa am gândit în vremea când, după ce atâta suferinţă din partea femeii mă înduioşase, i-am cerut să-mi devie nevastă. Mi se dăruise cu totul. Îi spusesem loial că nu o voi lua de soţie şi-mi îmi răspunsese cu un surâs palid şi dumnezeiesc: "Orice s-ar întâmpla cu mine, vreau ca tu să mă faci femeie. Am suferit prea mult din cauza ta. Nu te voi simţi în nici un fel, absolut în nici un fel, îndatorat faţă de mine. Poţi să mă goneşti în zorii zilei şi să nu mă mai primeşti niciodată în casa ta". Fireşte, cuvintele ei erau nealese, dar expresia era de o copleşitoare precizie. Fusese întâi amanta mea, deznădăjduită de voluptate, dar peste câtva timp ea purta numele meu, pe care nu-l purta nici una dintre surorile mele măritate. Şi intimitatea noastră creştea şi se adâncea ca o lume nouă cu privelişti prelungi de întâiul ceas.
Ce însemnau acum toate aceste simţăminte şi gânduri pentru femeia de lângă mine? Absolut nimic. Şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol, fără simţul realităţii, şi naiv ca un predestinat "coarnelor", ca să fi gândit atât de mult despre o femeie, care, punând în cumpănă tot acest aparat maiestos şi scrobit al sentimentelor mele, le prefera fără grijă, lacom, stângerea în braţe a unui necunoscut până acum câteva zile. Prăbuşirea mea lăuntrică era cu atât mai grea, cu cât mi se rupsese totdeodată şi axa sufletească: încrederea în puterea mea de deosebire şi alegere, în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei mele. Sunt guverne, în ţările din Apus, care primesc foarte des, şi pe chestii importante, voturi împotrivă din partea adunărilor lor naţionale. Dar nu găsesc că e cazul să tragă de aici vreo consecinţă. Câteodată, aceleaşi guverne însă aşază toată greutatea existenţei lor pe un lucru de nimic şi "pun chestia de încredere" uneori pe un simplu adjectiv într-un articol de lege. Iar dacă atunci votul lor este împotrivă, se prăbuşesc. Unii bărbaţi nu-şi iau nevestele în serios (e drept că eu mă întreb, de ce s-au însurat atunci? ) şi nu găsesc niciodată că e cazul să tragă consecinţele. Eu jucam totul pe această femeie şi trebuia să trag acum toate consecinţele care se impuneau: desfiinţarea mea ca personalitate. Trebuia deci să mă scol de la masă şi de lângă această iubire, pentru totdeauna. Dar ştiu ce voinţă de fier şi rece am - una dintre amante, care în naivitatea ei vulgară încercase să mă convingă pentru un târg conjugal, îmi cerea apoi cu groză să nu-i mai zâmbesc, căci zâmbetul meu plutea cu o idiferenţă de moarte, de neînvins, şi ştiam că o dată făcut gestul acesta, nici lacrimi, nici explicaţii nu mă vor mai face să revin. Mi-am impus să îndur totul până o să fiu singur cu ea, ca să am un cuvânt ultim. Adevărul e că imensitatea catastrofei îmi făcea sufletul palid, căci nu ştiam singur dacă - oricât de îndârjită voinţa mea - siluindu-mi simţirea, voi avea cumva puterea să îndur totul, fără să se sfărâme în mine organe, care niciodată nu se vor putea reface. Speram, de asemeni, că încă nu s-a întâmplat nimic şi voi putea readuce acasă iubirea mea, cu simple cicatrice ca de vărsat pe obraji. M-am păstrat mai departe în "ipotezele" , pe care desigur ceilalţi continuau să le facă asupra stărilor noastre sufleteşti, interpretându-le cum le interpretează savanţii microbii la microscop, resemnat să suport compătimirea lor, ca pe nişte râme care urcă târându-se umed pe mine.
(...)Crezusem, cu un secret orgoliu, că toate bucuriile şi durerile nevestei mele nu pot veni decât prin mine şi din cauza asta simţeam acum că durerea cea mai insuportabilă în dragoste nu e atât să fii lipsit de o voluptate, cât să constaţi că plăcerea pe care o dădeai şi credeai că singur poţi s-o trezeşti( care, tocmai prin acest ocol întoarsă, era adevărata ta voluptate) nu mai e, ca o clapă care nu sună. Căci acum totul se petrecea alături de mine, cu excluderea mea.
(...) Şi era în aşternutul străin, de prisos aproape de mine cu tot trupul ştiut.
Asta-i tot ce-mi rezervă viitorul? Corpul femeii atunci când vreau? Ce să fac cu el, fără celelalte bucurii? Când ştiam că nu e nici el perfect. La un milion de femei abia de e una întreg frumoasă. Restul au nevoie de indulgenţă, de înţelegere. Numai sufletul poate înlocui lipsurile. Şi sufletul nevesti-mi..."
si in afara de acesta as vrea sa postez si versurile:
"Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinati si mistuiti launtric,
Cu sufletul marit
Caci am vazut idei." ( "Ideea", vol. "Versuri. Idee. Ciclul morţii", 1923 )
"Ultima Noapte de dragoste, întâia noapte de război " de Camil Petrescu
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"
de Camil Petrescu
(fragmente)
"Mă întrebam: ea nu-şi dă seama că şi eu sufăr tot atât de mult? Cum e cu putinţă atâta insensibilitate? Vecina fără lucru de vizavi a întrebat-o ironic, şi evident destul de tare, dacă "suferă" , şi mi se părea că în viaţa mea nu mi s-a adus o insultă mai mare, decât să fie întrebată nevastă-mea, faţă de mine, dacă suferă din cauza altuia. M-am gândit să las furculiţa şi să mă scol neîntârziat, mânios, de la masă, plecând apoi de-a dreptul la gară. Şi aş fi făcut asta dacă eram numai un amant, nu şi bărbatul acestei femei. Între doi amanţi situaţia este, deşi mai complicată decât se judecă în mod primar de către lume, negreşit infinit mai simplă decât între soţ şi soţie. Nu ţi-a plăcut o femeie numai pentru trupul ei, numai pentru surprinderea frământărilor ei sexuale, căci plăcerea şi neplăcerea se caută şi se desfac asemeni perechilor la cadril. Dar ţi-ai ales-o ca nevastă. În realizările naturii orice om e un exemplar unic şi inedit. Din toată filozofia se desprinde cel puţin acest adevăr că omul, cu conştiinţă, fiind pentru el creatorul lumii, ca reprezentare, o dată cu moartea lui moare neîndoilenic şi lumea. Şi el îşi alege, liber, o altă conştiinţă, pe care o socoate egală cu a lui. Va fi tovarăşa şi moştenitoarea lui, a memoriei lui, îi vor spune copiii lui mamă. Nu sunt religios, dar cred că, datorită unei pure elaboraări spirituale, totuşi, ceea ce are, zguduitor de profund, catolicismul e această dogmă, că soţul şi soţia sunt predestinaţi de la facerea lumii, că peste catastrofele vieţii, uniţi şi egali unul cu altul, faţă-n faţă unul cu altul, ca în această viaţă, vor fi şi în veşnicia viitoare. E şi una dintre cele mai frumoase imagini create de gândirea omenască. Nu-i vorba aci despre "jurăminţile amanţilor" , căci şi eu avusesem amante care-mi "juraseră dragoste eternă" şi pe care nu le luam în serios, iar după "partide" mai mult sau mai puţin îndelungi de plăcere, le părăsisem, cu toate lacrimile lor, la cele dintâi cochetării cu alţi bărbaţi... S-a ajuns în acest veac, sub influenţa vulgară a literaturii, la concepţia pleziristă a căsătoriei, când omul, în loc să se ducă la un stabiliment anume, îşi aduce o nevastă acasă pe care, după două-trei luni, o concediază fără nici o altă formalitate decât, uneori, o despăgubire bănească.
Aşa am gândit în vremea când, după ce atâta suferinţă din partea femeii mă înduioşase, i-am cerut să-mi devie nevastă. Mi se dăruise cu totul. Îi spusesem loial că nu o voi lua de soţie şi-mi îmi răspunsese cu un surâs palid şi dumnezeiesc: "Orice s-ar întâmpla cu mine, vreau ca tu să mă faci femeie. Am suferit prea mult din cauza ta. Nu te voi simţi în nici un fel, absolut în nici un fel, îndatorat faţă de mine. Poţi să mă goneşti în zorii zilei şi să nu mă mai primeşti niciodată în casa ta". Fireşte, cuvintele ei erau nealese, dar expresia era de o copleşitoare precizie. Fusese întâi amanta mea, deznădăjduită de voluptate, dar peste câtva timp ea purta numele meu, pe care nu-l purta nici una dintre surorile mele măritate. Şi intimitatea noastră creştea şi se adâncea ca o lume nouă cu privelişti prelungi de întâiul ceas.
Ce însemnau acum toate aceste simţăminte şi gânduri pentru femeia de lângă mine? Absolut nimic. Şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol, fără simţul realităţii, şi naiv ca un predestinat "coarnelor", ca să fi gândit atât de mult despre o femeie, care, punând în cumpănă tot acest aparat maiestos şi scrobit al sentimentelor mele, le prefera fără grijă, lacom, stângerea în braţe a unui necunoscut până acum câteva zile. Prăbuşirea mea lăuntrică era cu atât mai grea, cu cât mi se rupsese totdeodată şi axa sufletească: încrederea în puterea mea de deosebire şi alegere, în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei mele. Sunt guverne, în ţările din Apus, care primesc foarte des, şi pe chestii importante, voturi împotrivă din partea adunărilor lor naţionale. Dar nu găsesc că e cazul să tragă de aici vreo consecinţă. Câteodată, aceleaşi guverne însă aşază toată greutatea existenţei lor pe un lucru de nimic şi "pun chestia de încredere" uneori pe un simplu adjectiv într-un articol de lege. Iar dacă atunci votul lor este împotrivă, se prăbuşesc. Unii bărbaţi nu-şi iau nevestele în serios (e drept că eu mă întreb, de ce s-au însurat atunci? ) şi nu găsesc niciodată că e cazul să tragă consecinţele. Eu jucam totul pe această femeie şi trebuia să trag acum toate consecinţele care se impuneau: desfiinţarea mea ca personalitate. Trebuia deci să mă scol de la masă şi de lângă această iubire, pentru totdeauna. Dar ştiu ce voinţă de fier şi rece am - una dintre amante, care în naivitatea ei vulgară încercase să mă convingă pentru un târg conjugal, îmi cerea apoi cu groză să nu-i mai zâmbesc, căci zâmbetul meu plutea cu o idiferenţă de moarte, de neînvins, şi ştiam că o dată făcut gestul acesta, nici lacrimi, nici explicaţii nu mă vor mai face să revin. Mi-am impus să îndur totul până o să fiu singur cu ea, ca să am un cuvânt ultim. Adevărul e că imensitatea catastrofei îmi făcea sufletul palid, căci nu ştiam singur dacă - oricât de îndârjită voinţa mea - siluindu-mi simţirea, voi avea cumva puterea să îndur totul, fără să se sfărâme în mine organe, care niciodată nu se vor putea reface. Speram, de asemeni, că încă nu s-a întâmplat nimic şi voi putea readuce acasă iubirea mea, cu simple cicatrice ca de vărsat pe obraji. M-am păstrat mai departe în "ipotezele" , pe care desigur ceilalţi continuau să le facă asupra stărilor noastre sufleteşti, interpretându-le cum le interpretează savanţii microbii la microscop, resemnat să suport compătimirea lor, ca pe nişte râme care urcă târându-se umed pe mine.
(...)Crezusem, cu un secret orgoliu, că toate bucuriile şi durerile nevestei mele nu pot veni decât prin mine şi din cauza asta simţeam acum că durerea cea mai insuportabilă în dragoste nu e atât să fii lipsit de o voluptate, cât să constaţi că plăcerea pe care o dădeai şi credeai că singur poţi s-o trezeşti( care, tocmai prin acest ocol întoarsă, era adevărata ta voluptate) nu mai e, ca o clapă care nu sună. Căci acum totul se petrecea alături de mine, cu excluderea mea.
(...) Şi era în aşternutul străin, de prisos aproape de mine cu tot trupul ştiut.
Asta-i tot ce-mi rezervă viitorul? Corpul femeii atunci când vreau? Ce să fac cu el, fără celelalte bucurii? Când ştiam că nu e nici el perfect. La un milion de femei abia de e una întreg frumoasă. Restul au nevoie de indulgenţă, de înţelegere. Numai sufletul poate înlocui lipsurile. Şi sufletul nevesti-mi..."
si in afara de acesta as vrea sa postez si versurile:
"Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinati si mistuiti launtric,
Cu sufletul marit
Caci am vazut idei." ( "Ideea", vol. "Versuri. Idee. Ciclul morţii", 1923 )
lumea buna, am revenit:D
dupa o absenta indelunga de pe blog am revenit cu cateva postari.
prima postare va fi descrierea unui group de discutii pe care l-am initiat pe un site, care are in centru personalitatea lui Camil Petrescu, opera si diverse topicuri care pot fi propuse de cei care vor viziona group-ul dar avand ca baza de plecare ceea ce am spus mai sus: opera, personalitatea petresciana, si trimiteri din universul operei spre realitate sau exemple din realitate care se pot regasi si in opera lui.
O sa atasez si pe blogul meu succinta descriere a group-ului de discutii:
Camil Petrescu, unul dintre cei mai mari prozatori romani, s-a remarcat prin romanele sale care aduc in prim plan introspectia si analiza profunda a personajelor sale. S-a nascut la 9 aprilie 1894 in Bucuresti. A urmat cursurile liceului "Sfantul Sava" si Gh. Lazar' Bucuresti. Din 1913 urmeaza cursurile Facultatii de Filozofie si Litere Universitatea Bucuresti. Isi sustine teza de doctorat cu tema fenomenologia in opera lui Husserl.
Debuteaza cu un articol in revista "Facla" in 1914.
In 1923 debuteaza editorial cu un volum de versuri: "Versuri. Idee. Ciclul morţii", in 1930 urmand sa apara romanul " Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", roman care impresioneaza si astazi prin drama iubirii si a razboiului.In 1933 vede lumina tiparului unul dintre cele mai valoroase romane din literatura romana si a modernismului european " Patul lui Procust".
In 1939 este ales director al Teatrului National si din 1947 devine membru al Academiei Romane.
in 1953 incepe lucrul la romanul "Un om intre oameni" fiind vorba despre marele istoric Nicolae Balcescu, dar romanul ramane insa neterminat, Camil Petrescu moare in 1957...
De asemena dintre operele sale fac parte si o serie de eseuri, nuvele, poezii si nu in ultimul rand piese de teatru: "Jocul ielelor", "Danton", "Suflete tari", "Act venetian", etc scrise intre 1916- 1957.
Romanele sale introduc pregnant in literatura tema intelectualului, luciditatea, drama de idei si stilul de scriere anticalofil.
Camil Petrescu, one of the greatest romanian prose writer, noted through his novels that bring in the fore deep introspection and analysis of its characters. He was born on 9 April 1894 in Bucharest. He attended the school "St. Sava" and Gh Lazar 'Bucharest. In 1913 following courses Faculty of Philosophy and Letters University of Bucharest. He supports doctoral thesis on phenomenology in Husserl's work.
Debuts with an article in the magazine Facla in 1914.
Editorial debuts in 1923 with a volume of verse: "Lyrics. Idee. The cycle of death, followed in 1930 to appear the novel" Last night of love, the first night of war "novel that impresses even today by the drama of love and war.In 1933 sees the light of printing one of the most valuable of the Romanian literature Romanian and European modernism novel: "The Procust bed."
In 1939 was elected director of the National Theater and in 1947 became member of the Romanian Academy.
in 1953 he began to work on the novel "A man among men" about Nicholas Balcescu an important historic man, but the novel remains unfinished because Camil Petrescu died in 1957 ...
Also of his works are part a series of essays, short stories, poems and last but not least plays: "The fairies game, Danton, Strong souls, Venetian Act", etc. written between 1916 - 1957 .
His novels introduce substantival intellectual theme in literature, alertness, the drama of ideas and anticalofil writing style.
toti iubitorii romanelor lui Camil Petrescu pot inta pe acest group si sa-si expimre parere, ce el place sau ce nu referitor la opera amrelui scriitor.
prima postare va fi descrierea unui group de discutii pe care l-am initiat pe un site, care are in centru personalitatea lui Camil Petrescu, opera si diverse topicuri care pot fi propuse de cei care vor viziona group-ul dar avand ca baza de plecare ceea ce am spus mai sus: opera, personalitatea petresciana, si trimiteri din universul operei spre realitate sau exemple din realitate care se pot regasi si in opera lui.
O sa atasez si pe blogul meu succinta descriere a group-ului de discutii:
Camil Petrescu, unul dintre cei mai mari prozatori romani, s-a remarcat prin romanele sale care aduc in prim plan introspectia si analiza profunda a personajelor sale. S-a nascut la 9 aprilie 1894 in Bucuresti. A urmat cursurile liceului "Sfantul Sava" si Gh. Lazar' Bucuresti. Din 1913 urmeaza cursurile Facultatii de Filozofie si Litere Universitatea Bucuresti. Isi sustine teza de doctorat cu tema fenomenologia in opera lui Husserl.
Debuteaza cu un articol in revista "Facla" in 1914.
In 1923 debuteaza editorial cu un volum de versuri: "Versuri. Idee. Ciclul morţii", in 1930 urmand sa apara romanul " Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", roman care impresioneaza si astazi prin drama iubirii si a razboiului.In 1933 vede lumina tiparului unul dintre cele mai valoroase romane din literatura romana si a modernismului european " Patul lui Procust".
In 1939 este ales director al Teatrului National si din 1947 devine membru al Academiei Romane.
in 1953 incepe lucrul la romanul "Un om intre oameni" fiind vorba despre marele istoric Nicolae Balcescu, dar romanul ramane insa neterminat, Camil Petrescu moare in 1957...
De asemena dintre operele sale fac parte si o serie de eseuri, nuvele, poezii si nu in ultimul rand piese de teatru: "Jocul ielelor", "Danton", "Suflete tari", "Act venetian", etc scrise intre 1916- 1957.
Romanele sale introduc pregnant in literatura tema intelectualului, luciditatea, drama de idei si stilul de scriere anticalofil.
Camil Petrescu, one of the greatest romanian prose writer, noted through his novels that bring in the fore deep introspection and analysis of its characters. He was born on 9 April 1894 in Bucharest. He attended the school "St. Sava" and Gh Lazar 'Bucharest. In 1913 following courses Faculty of Philosophy and Letters University of Bucharest. He supports doctoral thesis on phenomenology in Husserl's work.
Debuts with an article in the magazine Facla in 1914.
Editorial debuts in 1923 with a volume of verse: "Lyrics. Idee. The cycle of death, followed in 1930 to appear the novel" Last night of love, the first night of war "novel that impresses even today by the drama of love and war.In 1933 sees the light of printing one of the most valuable of the Romanian literature Romanian and European modernism novel: "The Procust bed."
In 1939 was elected director of the National Theater and in 1947 became member of the Romanian Academy.
in 1953 he began to work on the novel "A man among men" about Nicholas Balcescu an important historic man, but the novel remains unfinished because Camil Petrescu died in 1957 ...
Also of his works are part a series of essays, short stories, poems and last but not least plays: "The fairies game, Danton, Strong souls, Venetian Act", etc. written between 1916 - 1957 .
His novels introduce substantival intellectual theme in literature, alertness, the drama of ideas and anticalofil writing style.
toti iubitorii romanelor lui Camil Petrescu pot inta pe acest group si sa-si expimre parere, ce el place sau ce nu referitor la opera amrelui scriitor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
