Bucurestiul meu - un fel de a fi/ prezentul trecutului

* fiecare strada pe care am calcat macar o data, imi aminteste de un inceput, de o stare de a fi. mai ales strazile intortocheate pe care le dezlegi mental ca un fir dintr-un gherghef ca si cum firul ce se desira si curge este drumul drept de la punctul 1 la b/ de la 1 la b1/ de la b la 1 sau unde vrei sa ajungi.

* bulevardele mari imi amintesc de un du-te vino al pasilor, de plecari si sosiri, de punctul de plecare si cel de destinatie. cladirile pe langa care prea adesea am trecut, a caror aer il percep, al caror spirit il simt ca al unei cutii nedesfacute ce o desfaci treptat fara s-o atingi. ca o rochie pe care o zaresti in vitrina, dar ii descoperi fiecare cusatura, fiecare detaliu fara sa te misti.


aleile parcurilor, verdele insistent, apele tulburi, barcile curgand si scari urcate sau coborate prea des/ prea devreme/ prea tarziu. toate astea revin vizual. in timp. zeci de clipe si scene ce se repeta la infinit, se multiplica fara ca sa apas mereu pe play. imaginile cresc singure din amintiri. acum. imaginile ce au crescut ani de-a lungul in Bucurestiul meu, in ceea ce numesc un fel de a fi. prezentul trecutului. un continuu.

*

ploile
*

pasii ploilor/ pasii pierduti prin ploaie. orice inceput ce a inceput o data ca ploaie de vara calda si insetata. orice inceput ce a a fost o data inceput.

* strazi in general ca drum imi aduc in memorie zeci de chipuri, timpuri cunoscute, zambetele copilariei, necunoscutul adolescentei, energia studentiei. drumurile in general imi amintesc de Bucurestiul meu, de ceea ce numesc eu acasa, ce definesc ca regasire, de ceea ce consider o parte a mea, sufletul strazilor purtat mereu cu mine departe.

Strazile din....

noi, din minte, din trup :)

cu Bruce Springsteen si Streets of Philadelphia pe fundal, ma intrebam cand am deschis blogul acum, daca ar trebui sau nu sa schimb numele blogului. e un gand care ma incearca de ceva timp, mi se pare ca ideea/ sentimentul/ contextul din care s-a nascut titlul lui nu mai e de actualitate ( de altfel oricum este titlul unei poezii scrise in 2007...). apoi, ma gandesc, de ce ar fi necesara/ utila/ ajutatoare stergerea unor identitati din trecut daca o data ne-au reprezentat, daca ne-am identificat cu ele sau au prezentat o stare de fapt?


http://www.youtube.com/watch?v=4z2DtNW79sQ




eu,

lansare antologie, lectura club si despre ce nu se spune

am tot spus ca imi fac timp sa postez cateva impresii de la lansarea din cadrul targului Gaudeamus a antologiei "Premiile Lili" in care apar si poeziile mele, despre lectura din club Mojo si despre ceea ce inca mi se pare un obiectiv uneori mai aproape, uneori mai departe de sufletul meu.


1. Antologia "Premiile Lili" aparuta in acest an la editura Tritonic, asa cum am spus, lansarea a avut loc in cadrul targului Gaudeamus, imi este f draga sufletului. de cand am tinut in mana cartea, am stiut ca este una dintre cele mai mari realizari din drumul meu lung care mai devreme sau mai tarziu se va termina inevitabil cu publicarea propriului volum. Pentru mine antologia va ocupa un loc deosebit atat ca raportare la treptele parcurse, cat si ca una dintre importantele realizari care intr-un fel, aratand un anumit nivel, imi intareste ideea ca vine timpul pentru propriul meu debut, ca final de drum si timp pt tras linia.

multumesc oamenilor deosebiti care au lucrat impreuna ca sa duca la bun sfarsit o lucrare cum este aceasta carte atat de draga mie.

si ca sa citez dintr-un articol din renne.ro:

"Premiile Lili, editia intai, este o antologie de 171 de pagini aparuta ieri in colectia LIT Tritonic, iar pe coperta este prezentat trofeul festivalului Lili – lucrare realizata de scriitorului Traian T. Cosovei. Prefata e scrisa de initiatorii festivalului Lili (Lucia Verona, Stefania Cosovei si Denis Dinulescu) sub bagheta „Lili awards”, putem afla „ De ce Lili? De ce nu?”, iar raspunsurile sau reminescentele intrebarilor primesc rezolvare prin deschiderea cartii, cateva ore de lectura si un „Bine-ai Venit, Lili!”. Misterele cartii stau in cateva etape premergatoare procesului riguros de selectie: autorii si-au scos curajosi textele la discutie in mediul online, au poposit “pe covorul rosu din Ogrezeni ( locul organizarii festivalului live), impanat de reclame la gaini si lucerna”. Volumul dezvolta ideea cum “un festival pe timp de criza” a dat roade si mai ales cand organizatorii stiau ca “nu vor gasi subventii, stiam ca ne putem baza doar pe noi”, dar “rezultatele nu au intarziat sa apara si iata-ne in fata unui autentic esantion de literatura a mileniului trei”, ca sa spicuim din prefetele celor trei."




2. / parte a 2 a. am citit si in club. a fost prima oara cand am citit intr-un club in care se desfasoara intruniri literare regulat. emotiile ca de fiecare data te fac sa te simti mereu la inceput, intr-un continuu inceput. starea de dupa lectura este senzatia eternului inceput care te face sa zambesti si sa te simti impacat si multumit cu eul tau, sa poti purta un dialog de la egal la egal cu sinele.

sa nu uit sa-i multumesc lui Stefan pentru invitatie, a fost o experienta care imi da puterea sa ma reformulez si sa ma reformez mereu si sa caut undeva, inlauntru, bucuria sensibilitatii.


out of topic. ma intrebam zilele astea daca prea multa sensibilitate ( de orice tip de la cea a apropierii de oameni pana la cea a descoperirii lumii de lunga noi, a dimensiunilor, a culorilor, a luminii, a naturii, a ploilor) nu dauneaza? sa fie oare sensibilitatea excesiva o condamnare? un handicap fata de cei cu "suflete tari"?


3. incep sa ma gnadesc tot mai mult ca e timpul, asa cum multi din jur imi spun, sa pun capat unui drum lung. inca mi-e tare drag drumul ala parcurs, tot ce tine de a merge, de a cunoaste, de a te descoperi, de a te intrece, de a scrie. dar sfarsitul unei etape este ocazia ce prilejuieste un inceput ( doar nu poate ramane un gol sau o nemiscare)... poate ca atunci cand simt ca o etapa se sfarseste, este momentul in care ea trece de la fetus la fat si trebuie sa se nasca. poate ca trebuie sa las inceputul sa se nasca atunci cand face el presiuni ca e pregatit si eu trebuie sa-l ascult.



cu urari pentru o seara buna,

ce a trecut timpul....

Ploaia si starea innorata de afara imi aduc aminte de ceva, ma aduc din nou la mine, la mal din frenezia zilnica in care ma invart si parca nu am inceput, nu as avea sfarsit.


mi-am adus aminte de ceea ce aveam, avem, vom avea. si parca jocul asta de timpuri si cu timpuri ma oboseste mai mult....

ma gandeam aseara ca cel mai mult nu ne deranjeaza o disparitie, o ruptura sau pur si simplu o plecare, ci ne deranjeaza cauzele, efectele si nevoia de adaptare la noua realitate care intr-un fel ne incomodeaza fizic, psihic, moral etc.

adaptarile astea uneori ne dau peste cap mecanismul zilnic sau pur si simplu normal de rotire.

ce mult a trecut din mine.

as vrea sa nu mai ploua pentru moment. sa ploua doar cand e nevoie:)

si daca...........