atât de...

" Tu nu uita ca sunt in tine pesteri..." aşa mi-aş începe ziua... ar fi ideal dacă nu ar uita nimeni că în fiecare există peşteri, adâncimi, gropi, căderi... revin din nou la o dilemă mai veche...dacă oamenii se simt atât de perfecţi ( în cazul atâtor dereglări semantice, ortografice, gramaticale, merge şi "atât de perfecţi", atât de buni de la natură, chiar mai mult decât perfectul :P ) încât să nu mai ridice niciun deget pentru a-şi vedea lipsurile interioare şi a le umple cu cele trebuincioase sufletului...
sunt oameni care pur şi simplu trec prin viaţa altora ca şi cum ar trece prin faţa unei vitrine şi atât. Într-o lume în continuă fugă prefer să mă adăpostesc (ăsta e cel mai potrivit verb: a te adăposti de torentul de afară, de goană, de depersonalizare) în lumea poeziei unde de fiecare dată îmi găsesc locul, un loc, pe care paradoxal, nu mi-l poate lua nimeni... de ceva timp impresiile altora despre lume îmi umplu spaţiul exterior ca şi cum ar deveni un coş de gunoi într-o piaţă publică.
În atâta zarvă şi risipă sufletească mă bucur că am timpul şi puterea de a găsi refugii spirituale.

ps!!!! mâine de la ora 18, se ştie :D cenaclul la Muzeul Literaturii Române :D