Teatru studenţesc la Biblioteca Metropolitană
de Petre Flueraşu
La sediul central al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, cărţile au prins viaţă, datorită piesei „Noaptea în care ne-am logodit cu Teddy” jucate de trupa de teatru Omnes. Piesa scrisă de Maria-Magdalena Jindiceanu a fost adaptată pentru a se putea desfăşura în spaţiul restrâns pus la dispoziţie de bibliotecă în 27 iunie.
Afişul pieseiAvând în vedere că intrarea a fost liberă, sala a fost arhiplină, iar spectatorii i-au aplaudat zgomotos la final pe artişti. „Teatrul este o prezenţă firească în cadrul Bibliotecii, pentru că se apropie foarte mult de literatură. M-am gândit că vizitatorii ar avea numai de câştigat din vizionarea acestui spectacol.”, a spus Nina Vasile, reprezentanta Bibliotecii Metropolitane.Trupa Omnes este formată din amatori, aduşi laolaltă de dragostea pentru teatru. Se află doar la al doilea spectacol realizat în faţa publicului. Au debutat la începutul acestui an, cu spectacolul „Ciocolată amăruie”, o adaptare după volumul omonim semnat de Maria-Magdalena Jindiceanu, editat în 2003 la editura Semne. Autoarea scenariului, studentă în anul al doilea la Filologie, este totodată şi coordonatoarea trupei. Emilia Bucur, membră a trupei şi studentă în anul al treilea la Ştiinţe Politice, a mărturisit: „Ne-am gândit că putem oferi oamenilor ceva inedit. Totul a plecat de la poezie şi am ajuns până la urmă aici punând ideile cap la cap. Sperăm că a ieşit ceva bun!” Unul dintre spectatori, Mihai, student în anul al doilea la ASE, a râs pe tot parcursul piesei şi la final a ţinut să-i felicite personal pe actori: „Au fost extraordinari. Mi-au plăcut foarte mult degajarea şi naturaleţea cu care au vorbit. Voi mai veni la piese de-ale lor în mod sigur!”
Instantaneu din spectacol (Foto: Petre F.)Premiera piesei „Noaptea în care ne-am logodit cu Teddy” a avut loc în cadrul Festivalului Maiart, în luna mai, în Clubul Preoteasa din Bucureşti. Omnes intenţionează să realizeze un turneu de promovare în ţară în viitorul apropiat. Publicul a părăsit sala cu zâmbetul pe buze, după aproximativ o oră de teatru cu actori amatori, dar cu un joc profesionist.
28 iunie 2007,
preluat de pe: http://campus.cji.ro/ro/vara2007/15/397/
sâmbătă, 27 decembrie 2008
duminică, 21 decembrie 2008
un mic vot:P
un mic apel la vot literar :D
Rezultate parțiale...Constatăm că, după primele voturi, concurența e strânsă. Fie ca să câștige cu adevărat cel mai bun; în fond, aceasta se dorește!Vă vom prezenta rezultate parțiale, care astăzi, la orele 20, 00 sunt următoarele:Concurrent no. 23 - Elena F. - 36 puncteConcurrent no. 22 - Elena - 33 puncteConcurrent no. 21 - Maria - 29 puncteConcurrent no. 20 - Emilia - 39 puncteConcurrent no. 19 - Gizela - 60 puncte
Concurrent no. 18 - Gabriela - 40 puncte
Concurrent no. 17 - Mirela A. - 30 puncte
Concurrent no. 16 - Mariana - 39 puncteConcurrent no. 15 - Radu - 35 puncteConcurrent no. 14 - Adhelia - 28 puncteConcurrent no. 13 - Denisa - 40 puncteConcurrent no. 12 - Irina - 49 puncteConcurrent no. 11 - Alexandra - 34 puncteConcurrent no. 10 - Silvia - 33 puncteConcurrent no. 9 - Mirela N. - 34 puncteConcurrent no. 8 - George - 38 puncteConcurrent no. 7 - Caliopi - 27 puncteConcurrent no. 6 - Synthia - 31 puncteConcurrent no. 5 - Raluca - 34 puncteConcurrent no. 4 - Adela - 22 puncteConcurrent no. 3 - Teo - 33 puncteConcurrent no. 2 - Mel - 31 puncteConcurrent nr. 1 - Mirela - 30 puncte
Votați în continuare, dând click aici...!
http://www.lacasuriliterare.com/article-25824050.html
Rezultate parțiale...Constatăm că, după primele voturi, concurența e strânsă. Fie ca să câștige cu adevărat cel mai bun; în fond, aceasta se dorește!Vă vom prezenta rezultate parțiale, care astăzi, la orele 20, 00 sunt următoarele:Concurrent no. 23 - Elena F. - 36 puncteConcurrent no. 22 - Elena - 33 puncteConcurrent no. 21 - Maria - 29 puncteConcurrent no. 20 - Emilia - 39 puncteConcurrent no. 19 - Gizela - 60 puncte
Concurrent no. 18 - Gabriela - 40 puncte
Concurrent no. 17 - Mirela A. - 30 puncte
Concurrent no. 16 - Mariana - 39 puncteConcurrent no. 15 - Radu - 35 puncteConcurrent no. 14 - Adhelia - 28 puncteConcurrent no. 13 - Denisa - 40 puncteConcurrent no. 12 - Irina - 49 puncteConcurrent no. 11 - Alexandra - 34 puncteConcurrent no. 10 - Silvia - 33 puncteConcurrent no. 9 - Mirela N. - 34 puncteConcurrent no. 8 - George - 38 puncteConcurrent no. 7 - Caliopi - 27 puncteConcurrent no. 6 - Synthia - 31 puncteConcurrent no. 5 - Raluca - 34 puncteConcurrent no. 4 - Adela - 22 puncteConcurrent no. 3 - Teo - 33 puncteConcurrent no. 2 - Mel - 31 puncteConcurrent nr. 1 - Mirela - 30 puncte
Votați în continuare, dând click aici...!
http://www.lacasuriliterare.com/article-25824050.html
luni, 15 decembrie 2008
invitatie la Cenaclu!
Miercuri, 17 decembrie, ora 19.00, va avea loc ultima şedinţă pe acest an a Cenaclului de la Muzeul Literaturii. Moderatori: Daniel Cristea-Enache şi Tudorel UrianCiteşte: Florin Caragiu (poezie)Invitat: Ion Zubaşcu - recital "Colinde vechi din Maramureş"Vă aşteptăm!
postat de Florin Caragiu pe site-ul Agonie.net!
postat de Florin Caragiu pe site-ul Agonie.net!
vineri, 12 decembrie 2008
Aida Hancer de Valeria Manta Taicutu
preluat de pe agonia.net de pe adresa:
http://agonia.ro/index.php/article/1813907/Aida_Hancer:_„Şi-a_fost_un_el_grăbit_să-şi_spună_vorbele_de_pământ”...
"poetă din Suceava (doar ce a terminat liceul) scrie de mult şi scrie bine, fapt remarcat cu destul entuziasm de critica literară. Aida Hancer ar putea fi încă un „buzdugan al unei generaţii”, pe urmele lui Nicolae Labiş, iar poemele de până acum, cel puţin, par a îndreptăţi o asemenea afiliere. Cum se întâmplă însă de fiecare dată când apare o nouă vedetă, apar şi „fanii”, adulatorii, sfătuitorii mai mult sau mai puţin oneşti; editori, lume interesată, lume bine intenţionată, maeştri şi ucenici, toţi dispuşi să ajute şi, de ce nu, să tragă oarece foloase, pentru că, în ultima vreme, până şi cultura manifestă puseuri pragmatice.Aşa se face că, în loc să debuteze, cum s-ar fi cuvenit, cu un volum bine pus la punct, Aida Hancer a debutat cu două. Gellu Dorian observa într-o cronică (v. „Cititorul de poezie”, p. 457) legătura dintre cele două volume („Amadiada”, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2008; „Eva nimănui”, Ed. Vinea, Bucureşti, 2008) şi faptul că, eliminând poemele mai puţin reuşite, se putea alcătui o singură carte, cu siguranţă mai bine primită de public.Trecând peste această greşeală (care, de fapt, nici nu-i aparţine în totalitate), trebuie spus că Aida Hancer are talent şi gândire poetică. Ştie să se folosească de cuvânt, îi prinde nu numai sensurile figurate, ci este în măsură să creeze sensuri noi pentru cuvintele simple, din vocabularul ei activ. Instinctiv, ştie că nu-i stă bine spectacolul lingvistic, explozia metaforică, discursul savant ori terre-à-terre, aşa că preferă să scrie despre ceea ce cunoaşte, despre universul ei personal şi despre sine, cu sinceritate şi cu o prospeţime de care numai poeţii autentici sunt capabili. Capacitatea de sesizare a dualitaţii lucrurilor şi fenomenelor şi raportul dintre instanţa enunţătoare şi acestea reprezintă tema unui întreg volum („Eva nimănui”), reluată şi dezvoltată, cu mici variaţiuni, şi în „Amadiada”. Filosofia Aidei este simplă şi esenţială, inteligenţa şi bunul gust ajutând-o să discearnă ceea ce este cu adevărat important; „există în palmă o tablă de şah / pe care-o aşezi / peste tot ce atingi / niciodată nu laşi urmele tale pe lucruri / ci urma unei întreceri. // dar cu cine să joci / când în tine / încape un singur duşman / şi regina cui / merită să fie distrusă / dar tot ce atingi / e jucat / pe două terenuri / şi rămâne / sold pentru cer” (şahiadele”).Vederea este din interior către exterior, surprinzând cauza, motivaţiile şi adaptarea la o dinamică a sinelui şi a lucrurilor; mişcările lungi „de la râs la plâns” şi hainele „pe care / ca să le desparţi de un corp le tai cu foarfeca”, sunt selectate pentru că, pornind de la ele, se surprinde cel mai lesne interacţiunea dintre corp, spirit şi lumea înconjurătoare. Metafora actorului de la circul de stat, care mânuieşte sforile marionetelor conştientizându-şi, în fiecare moment, propriul statut de marionetă, este una cu tradiţie în literatură, dar Aida Hancer reuşeşte să-i dea prospeţime prin contaminarea cu câmpul semantic al creaţiei, al credinţei, al penitenţei: „sunt un actor la circul de stat / şi stau în genunchi mai bine ca oricine / trag de sfori şi lovesc animale / sunt un actor în lumină / şi nu văd mai departe / de rândul întâi / în căptuşeala fiecărui costum / ascund un poem / şi el face uşoară / trecerea mea în decor” („sunt un actor la circul de stat”).Miturile biblice sunt folosite în discursul poetic, dar şi ele sunt supuse unor tehnici personale de prelucrare şi adaptare. Aida Hancer trăieşte într-un prezent al generaţiei sale, de pe poziţia căruia judecă trecutul şi viitorul, uneori pe un ton cam sentenţios, resemantizând locurile comune. „Bunul Iov” este orice contemporan al poetei, adică un sfânt cu suflet de copil, care înţelege sărăcia ca pe o pedeapsă pentru pierderea sacrului, a valorilor spirituale, a capacităţii de transfigurare a realului: „probabil că vrei să semeni cu mine / cred că românia funcţionează şi noi umblăm în genunchi după ea / pe uliţe vechi / cu rochiile de-un fost alb / când spun oamenii femelă ne gândim la animalitate / la blaga / la bacovia / şi că pierdem din sacru” („bunule iov”). Din decantarea tuturor cunoştinţelor, a informaţiilor religioase, politice, filosofice şi literare rezultă o artă poetică a revoltei, mimate (tonalitatea aşa-zis protestatară este destul de cuminte, în fond), în care vechiul trebuie înlocuit permanent cu ceva nou, iar ceea ce se întâmplă în interior se cuvine să motiveze şi să ordoneze manifestările exterioare: „poezia mea e numai o acţiune de protest / un fals în acte publice / şi o sângerare de rege / pe-un fel de icoană / ea izbucneşte pe neaşteptate / o explozie de făină şi flori / care se aşază treptat peste fapte / trecute viitoare / o gravă lipsă de respect / la adresa individualităţii” (primul poem interzis”).Poemele din „eva nimănui” sunt ale unei adolescente care ştie mai mult decât spune, care deţine, în subconştient, o bună parte din memoria colectivă, de unde extraordinara capacitate de a aglutina mituri, ritualuri, atitudini magic-mitice, decelabile în textura discursului. Chiar şi un subiect banal, cum ar fi descoperirea propriei feminităţi, a erotismului juvenil, are o scriere în palimpsest, pentru că „eva nimănui” este ultimul avatar al feminităţii, cu ea se închide un ciclu şi nu întâmplător mărcile morfo-sintactice sunt pentru persoana întâi plural: „noi nu mai scriem decât pe deasupra pielii subţiri / a gleznei şi pe rotundul coatelor / scriem şi împlinim scripturile / şi purtăm în noi o boală ca o pată de lumină care / ne udă tot corpul / sunt o bucată de lut acoperită / de urechile a sute de generaţii / daţi poeţilor ce este al lor / poetului ceea ce-i aparţine de drept / şi urâţii aruncaţi cu pietre în ei / aruncaţi cu ceea ce există mai sfânt şi mai incomplet” („cartea stărilor”)."
http://agonia.ro/index.php/article/1813907/Aida_Hancer:_„Şi-a_fost_un_el_grăbit_să-şi_spună_vorbele_de_pământ”...
"poetă din Suceava (doar ce a terminat liceul) scrie de mult şi scrie bine, fapt remarcat cu destul entuziasm de critica literară. Aida Hancer ar putea fi încă un „buzdugan al unei generaţii”, pe urmele lui Nicolae Labiş, iar poemele de până acum, cel puţin, par a îndreptăţi o asemenea afiliere. Cum se întâmplă însă de fiecare dată când apare o nouă vedetă, apar şi „fanii”, adulatorii, sfătuitorii mai mult sau mai puţin oneşti; editori, lume interesată, lume bine intenţionată, maeştri şi ucenici, toţi dispuşi să ajute şi, de ce nu, să tragă oarece foloase, pentru că, în ultima vreme, până şi cultura manifestă puseuri pragmatice.Aşa se face că, în loc să debuteze, cum s-ar fi cuvenit, cu un volum bine pus la punct, Aida Hancer a debutat cu două. Gellu Dorian observa într-o cronică (v. „Cititorul de poezie”, p. 457) legătura dintre cele două volume („Amadiada”, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2008; „Eva nimănui”, Ed. Vinea, Bucureşti, 2008) şi faptul că, eliminând poemele mai puţin reuşite, se putea alcătui o singură carte, cu siguranţă mai bine primită de public.Trecând peste această greşeală (care, de fapt, nici nu-i aparţine în totalitate), trebuie spus că Aida Hancer are talent şi gândire poetică. Ştie să se folosească de cuvânt, îi prinde nu numai sensurile figurate, ci este în măsură să creeze sensuri noi pentru cuvintele simple, din vocabularul ei activ. Instinctiv, ştie că nu-i stă bine spectacolul lingvistic, explozia metaforică, discursul savant ori terre-à-terre, aşa că preferă să scrie despre ceea ce cunoaşte, despre universul ei personal şi despre sine, cu sinceritate şi cu o prospeţime de care numai poeţii autentici sunt capabili. Capacitatea de sesizare a dualitaţii lucrurilor şi fenomenelor şi raportul dintre instanţa enunţătoare şi acestea reprezintă tema unui întreg volum („Eva nimănui”), reluată şi dezvoltată, cu mici variaţiuni, şi în „Amadiada”. Filosofia Aidei este simplă şi esenţială, inteligenţa şi bunul gust ajutând-o să discearnă ceea ce este cu adevărat important; „există în palmă o tablă de şah / pe care-o aşezi / peste tot ce atingi / niciodată nu laşi urmele tale pe lucruri / ci urma unei întreceri. // dar cu cine să joci / când în tine / încape un singur duşman / şi regina cui / merită să fie distrusă / dar tot ce atingi / e jucat / pe două terenuri / şi rămâne / sold pentru cer” (şahiadele”).Vederea este din interior către exterior, surprinzând cauza, motivaţiile şi adaptarea la o dinamică a sinelui şi a lucrurilor; mişcările lungi „de la râs la plâns” şi hainele „pe care / ca să le desparţi de un corp le tai cu foarfeca”, sunt selectate pentru că, pornind de la ele, se surprinde cel mai lesne interacţiunea dintre corp, spirit şi lumea înconjurătoare. Metafora actorului de la circul de stat, care mânuieşte sforile marionetelor conştientizându-şi, în fiecare moment, propriul statut de marionetă, este una cu tradiţie în literatură, dar Aida Hancer reuşeşte să-i dea prospeţime prin contaminarea cu câmpul semantic al creaţiei, al credinţei, al penitenţei: „sunt un actor la circul de stat / şi stau în genunchi mai bine ca oricine / trag de sfori şi lovesc animale / sunt un actor în lumină / şi nu văd mai departe / de rândul întâi / în căptuşeala fiecărui costum / ascund un poem / şi el face uşoară / trecerea mea în decor” („sunt un actor la circul de stat”).Miturile biblice sunt folosite în discursul poetic, dar şi ele sunt supuse unor tehnici personale de prelucrare şi adaptare. Aida Hancer trăieşte într-un prezent al generaţiei sale, de pe poziţia căruia judecă trecutul şi viitorul, uneori pe un ton cam sentenţios, resemantizând locurile comune. „Bunul Iov” este orice contemporan al poetei, adică un sfânt cu suflet de copil, care înţelege sărăcia ca pe o pedeapsă pentru pierderea sacrului, a valorilor spirituale, a capacităţii de transfigurare a realului: „probabil că vrei să semeni cu mine / cred că românia funcţionează şi noi umblăm în genunchi după ea / pe uliţe vechi / cu rochiile de-un fost alb / când spun oamenii femelă ne gândim la animalitate / la blaga / la bacovia / şi că pierdem din sacru” („bunule iov”). Din decantarea tuturor cunoştinţelor, a informaţiilor religioase, politice, filosofice şi literare rezultă o artă poetică a revoltei, mimate (tonalitatea aşa-zis protestatară este destul de cuminte, în fond), în care vechiul trebuie înlocuit permanent cu ceva nou, iar ceea ce se întâmplă în interior se cuvine să motiveze şi să ordoneze manifestările exterioare: „poezia mea e numai o acţiune de protest / un fals în acte publice / şi o sângerare de rege / pe-un fel de icoană / ea izbucneşte pe neaşteptate / o explozie de făină şi flori / care se aşază treptat peste fapte / trecute viitoare / o gravă lipsă de respect / la adresa individualităţii” (primul poem interzis”).Poemele din „eva nimănui” sunt ale unei adolescente care ştie mai mult decât spune, care deţine, în subconştient, o bună parte din memoria colectivă, de unde extraordinara capacitate de a aglutina mituri, ritualuri, atitudini magic-mitice, decelabile în textura discursului. Chiar şi un subiect banal, cum ar fi descoperirea propriei feminităţi, a erotismului juvenil, are o scriere în palimpsest, pentru că „eva nimănui” este ultimul avatar al feminităţii, cu ea se închide un ciclu şi nu întâmplător mărcile morfo-sintactice sunt pentru persoana întâi plural: „noi nu mai scriem decât pe deasupra pielii subţiri / a gleznei şi pe rotundul coatelor / scriem şi împlinim scripturile / şi purtăm în noi o boală ca o pată de lumină care / ne udă tot corpul / sunt o bucată de lut acoperită / de urechile a sute de generaţii / daţi poeţilor ce este al lor / poetului ceea ce-i aparţine de drept / şi urâţii aruncaţi cu pietre în ei / aruncaţi cu ceea ce există mai sfânt şi mai incomplet” („cartea stărilor”)."
joi, 11 decembrie 2008
http://poezii.citate-celebre.com/vanatoarea-cubului-din-mintea-ta-trimisa-de-bucur-alexandra-emilia/:
December 10, 2008
Un gând pătrat îţi bate în tâmple să intre şi nu poate,Dar nu îl poţi ghida în altă parte,E gândul tău pătrat fără întoarcere,Nu se poate rostogoli din minte până la tălpi,Doar colţurile lui te împung uneori în carneŞi te întrebi cum a ajuns gândul să împingă epidermaŞi să-l simţi,În pătratul ăla nu poţi pătrunde cu mâna,Sub cuvântul fiecărui om sunt atâtea dedesupturi ca în cubul ăla,În care sensurile gândului pot avea sau nu o ordine,Se pot izbi sau nu cap în cap,Sau ca într-o capsulă brown în dispersie,Sau pot sta vrafuri vrafuri.În pătratul ăla poţi ciocăni tu până când se îndoaie o latură,Altfel nu poţi pătrunde să faci ordine.Cubul ăla poate fi întors când pe o parte, când pe alta,Pe toate părţilePentru a se reînnoi şi a-şi lua putere proprie.De câte ori ai trece pe lângă cub,Cubul tot cub rămâne şi sensurile în el halou.Poţi să cobori pe scară în cubDacă îi faci o fisură lateralăŞi dacă nu se regenerează imediat spărtura cubului şi devine cum s-a născut: ermetic.Poţi desface cubul şi observa cum conţinutul a prins caimac,Au prins formă geometrică până şi sensurile şi golurile de aer,Chiar dacă le-a căzut decorul.Când cubul se pune pe aceeaşi culoare ca elSe confundă cu extriorul, nu mai e cub vizual, e masă omogenă.
La fel de bine cubul ar putea să se multiplice până la plus zeroPe fiecare faţetă a lui să ne găsim o faţă a eului mâzgălită cu noroi,Să rămână parte distinctă de primul eu,Fiecare îşi interpretează propriul rol de sine stătător,Nu faţetele primului om cu acordul lui.Pe fiecare latură a cubului e un alt om din noi proiectatNu născut,Din familia eului.Cubul ăsta se întoarce după bunul lui plac când spre oameni, când cu spatele la soare,Nu e supus timpului ca omul,Timpul trece pe lângă el şi râde inconştient că nu poate pătrundeŞi de fapt cubul râde în sinea lui de timp şi de om,Nu are pe unde intra să facă haos,Noi totuşi, restul, suntem arondaţi lui.Ha.
December 10, 2008
Un gând pătrat îţi bate în tâmple să intre şi nu poate,Dar nu îl poţi ghida în altă parte,E gândul tău pătrat fără întoarcere,Nu se poate rostogoli din minte până la tălpi,Doar colţurile lui te împung uneori în carneŞi te întrebi cum a ajuns gândul să împingă epidermaŞi să-l simţi,În pătratul ăla nu poţi pătrunde cu mâna,Sub cuvântul fiecărui om sunt atâtea dedesupturi ca în cubul ăla,În care sensurile gândului pot avea sau nu o ordine,Se pot izbi sau nu cap în cap,Sau ca într-o capsulă brown în dispersie,Sau pot sta vrafuri vrafuri.În pătratul ăla poţi ciocăni tu până când se îndoaie o latură,Altfel nu poţi pătrunde să faci ordine.Cubul ăla poate fi întors când pe o parte, când pe alta,Pe toate părţilePentru a se reînnoi şi a-şi lua putere proprie.De câte ori ai trece pe lângă cub,Cubul tot cub rămâne şi sensurile în el halou.Poţi să cobori pe scară în cubDacă îi faci o fisură lateralăŞi dacă nu se regenerează imediat spărtura cubului şi devine cum s-a născut: ermetic.Poţi desface cubul şi observa cum conţinutul a prins caimac,Au prins formă geometrică până şi sensurile şi golurile de aer,Chiar dacă le-a căzut decorul.Când cubul se pune pe aceeaşi culoare ca elSe confundă cu extriorul, nu mai e cub vizual, e masă omogenă.
La fel de bine cubul ar putea să se multiplice până la plus zeroPe fiecare faţetă a lui să ne găsim o faţă a eului mâzgălită cu noroi,Să rămână parte distinctă de primul eu,Fiecare îşi interpretează propriul rol de sine stătător,Nu faţetele primului om cu acordul lui.Pe fiecare latură a cubului e un alt om din noi proiectatNu născut,Din familia eului.Cubul ăsta se întoarce după bunul lui plac când spre oameni, când cu spatele la soare,Nu e supus timpului ca omul,Timpul trece pe lângă el şi râde inconştient că nu poate pătrundeŞi de fapt cubul râde în sinea lui de timp şi de om,Nu are pe unde intra să facă haos,Noi totuşi, restul, suntem arondaţi lui.Ha.
joi, 4 decembrie 2008
marți, 25 noiembrie 2008
Festivitatea de Premiere a primei ediţii a Concursului Naţional de poezie Ana Il
Festivitatea de Premiere a primei ediţii a Concursului Naţional de poezie Ana Il
17/11/2008
Sala Casei Mureşenilor din Braşov a fost neîncăpătoare, aşa cum n-am văzut-o niciodată. A fost nevoie de scaune şi într-o încăpere alăturată , chiar dacă oamenii aşezaţi pe ele au văzut doar parţial.
S-a început cu prezentarea unui film, un reportaj emoţionant despre Ana Il, cu câteva lansări ale cărţilor sale, prezenţa ei la acţiuni, cu semnele evidente ale bolii, decernarea premiului Uniunii Scriitorilor, fragmente de interviu, declaraţii ale autoarei. Acest film a fost multiplicat şi dăruit fiecărui finalist, ca să ştie câte ceva despre numele poetei care împrumută numele său concursului.
Apoi am preluat eu frânele întâlnirii şi am prevenit asistenţa că, probabil, întreaga manifestare va fi sub semnul emoţiei şi al sublinierii că mesajul principal lăsat de scriitoare este acela că fiecare trebuie să lase un semn al trecerii sale prin timp.
S-a făcut o prezentare a creaţiei Anei Il de către criticul literar Adrian Lesenciuc, el însuşi prieten al scriitoarei. Apoi a debutat cu prima intervenţie cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Braşov şi, pe rând, s-a prezentat juriul şi s-a început decernarea premiilor, de la menţiune spre Marele Premiu. Am realizat nişte diplome unice . Primisem o foaie de papirus egiptean pe care am împărţit-o în şase, după numărul premianţilor. Pe fiecare bucată de papirus s-a scris de mână numele poetului şi premiul obţinut, s-a semnat şi s-a ştampilat. Apoi foile au fost puse în rame de lemn. Arăta extraordinar şi lucrul acesta a fost remarcat de către toţi.
Fiecare nominalizat a susţinut câte un mini recital din versurile lui, în afara lui Doruleţ Iconar din Cluj, cel mai tânăr participant, de numai 14 ani, prea emoţionat ca să facă acest lucru. Şi atunci am citit eu în locul lui. Între două premieri intervenea din nou cvartetul. În ambianţa specială a Muzeului, cu mobilier de epocă şi mari tablouri ale lui Iacob şi Andrei Mureşanu, totul a sunat excelent, cu o încărcătură evocatoare remarcabilă. Premiul special al juriului a fost acordat de revista Astra. Redactorul şef, poetul Nicolae Stoe a fost prezent şi a vorbit despre garanţiile pe care acest Concurs Naţional de Poezie le dă pentru a deveni o pepinieră a tinerelor talente literare. A oferit câştigătoarei premiului, Ana Maria Susan din Răşinari, un dar special, alcătuit din cărţi ale unor scriitori braşoveni şi a afirmat că o aşteaptă pentru publicarea în revistă.
Mai este de precizat că printre premiile oferite câştigătorilor s-a numărat şi o plachetă cu versurile celor şase finalişti, realizată la iniţiativa tipografiei Brastar, cu care editura colaborează. Aşadar, este vorba de un debut colectiv. Placheta va fi trimisă tuturor revistelor literare şi personalităţilor din spaţiul culturii româneşti.
A venit şi rândul Marelui Premiu care a revenit tânărului George Alexandru Serediuc din Ipoteşti. Peste măsură de marcat de câştigarea trofeului, Serediuc a citi din poeziile sale, extrem de expresiv, lăsând o puternică impresie auditoriului. Mă bucur că acestui câştigător editura îi va scoate volumul de debut . E sugestiv că vine din satul unde s-a născut poezia românească şi că e un tânăr extrem de serios,modest, de bun simţ, respectuos, interesat de nou. Un exemplu de tânăr aşa cum mi-aş dori să fie toţi în jurul meu.
Manifestarea s-a încheiat cu un recital magistral al actorului Mihai Bica, care a interpretat proza poetică ISIHIA de Ana Il, ridicând la cote de entuziasm auditoriul şi aşa marcat de toate emoţiile derulate pe parcursul evenimentului.
A fost o manifestare peste linia celor mai multe văzute de mine şi m-am bucurat că totul a decurs sub nota de seriozitate şi corectitudine imprimată de juriu asupra calităţii poeziei prezentate şi a corectitudinii demonstrate până în finalul acţiunii.
Începutul este extrem de favorabil transformării acestei iniţiative într-una dintre cele care să aibă reprezentativitate în spaţiul manifestărilor culturale braşovene şi naţionale.
Lista premiilor la prima ediţie a CONCURSULUI NATIONAL DE POEZIE ANA IL, Braşov, noiembrie 2008:
MARELE PREMIU ( Îi voi scoate volumul de debut) : George Alexandru Serediuc (Ipoteşti)
Premiul I : Alexandra Emilia Bucur ( Bucuresti)
Premiul special al juriului : Ana Maria Susan ( Răşinari)
Premiul II : Andrei Adam Dosa ( Braşov)
Premiul III : Daniela Claudia Anghel ( Caracal)
Menţiune : Doru Emanuel Iconar ( Cluj-Napoca)
preluat de pe:
http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=197
17/11/2008
Sala Casei Mureşenilor din Braşov a fost neîncăpătoare, aşa cum n-am văzut-o niciodată. A fost nevoie de scaune şi într-o încăpere alăturată , chiar dacă oamenii aşezaţi pe ele au văzut doar parţial.
S-a început cu prezentarea unui film, un reportaj emoţionant despre Ana Il, cu câteva lansări ale cărţilor sale, prezenţa ei la acţiuni, cu semnele evidente ale bolii, decernarea premiului Uniunii Scriitorilor, fragmente de interviu, declaraţii ale autoarei. Acest film a fost multiplicat şi dăruit fiecărui finalist, ca să ştie câte ceva despre numele poetei care împrumută numele său concursului.
Apoi am preluat eu frânele întâlnirii şi am prevenit asistenţa că, probabil, întreaga manifestare va fi sub semnul emoţiei şi al sublinierii că mesajul principal lăsat de scriitoare este acela că fiecare trebuie să lase un semn al trecerii sale prin timp.
S-a făcut o prezentare a creaţiei Anei Il de către criticul literar Adrian Lesenciuc, el însuşi prieten al scriitoarei. Apoi a debutat cu prima intervenţie cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Braşov şi, pe rând, s-a prezentat juriul şi s-a început decernarea premiilor, de la menţiune spre Marele Premiu. Am realizat nişte diplome unice . Primisem o foaie de papirus egiptean pe care am împărţit-o în şase, după numărul premianţilor. Pe fiecare bucată de papirus s-a scris de mână numele poetului şi premiul obţinut, s-a semnat şi s-a ştampilat. Apoi foile au fost puse în rame de lemn. Arăta extraordinar şi lucrul acesta a fost remarcat de către toţi.
Fiecare nominalizat a susţinut câte un mini recital din versurile lui, în afara lui Doruleţ Iconar din Cluj, cel mai tânăr participant, de numai 14 ani, prea emoţionat ca să facă acest lucru. Şi atunci am citit eu în locul lui. Între două premieri intervenea din nou cvartetul. În ambianţa specială a Muzeului, cu mobilier de epocă şi mari tablouri ale lui Iacob şi Andrei Mureşanu, totul a sunat excelent, cu o încărcătură evocatoare remarcabilă. Premiul special al juriului a fost acordat de revista Astra. Redactorul şef, poetul Nicolae Stoe a fost prezent şi a vorbit despre garanţiile pe care acest Concurs Naţional de Poezie le dă pentru a deveni o pepinieră a tinerelor talente literare. A oferit câştigătoarei premiului, Ana Maria Susan din Răşinari, un dar special, alcătuit din cărţi ale unor scriitori braşoveni şi a afirmat că o aşteaptă pentru publicarea în revistă.
Mai este de precizat că printre premiile oferite câştigătorilor s-a numărat şi o plachetă cu versurile celor şase finalişti, realizată la iniţiativa tipografiei Brastar, cu care editura colaborează. Aşadar, este vorba de un debut colectiv. Placheta va fi trimisă tuturor revistelor literare şi personalităţilor din spaţiul culturii româneşti.
A venit şi rândul Marelui Premiu care a revenit tânărului George Alexandru Serediuc din Ipoteşti. Peste măsură de marcat de câştigarea trofeului, Serediuc a citi din poeziile sale, extrem de expresiv, lăsând o puternică impresie auditoriului. Mă bucur că acestui câştigător editura îi va scoate volumul de debut . E sugestiv că vine din satul unde s-a născut poezia românească şi că e un tânăr extrem de serios,modest, de bun simţ, respectuos, interesat de nou. Un exemplu de tânăr aşa cum mi-aş dori să fie toţi în jurul meu.
Manifestarea s-a încheiat cu un recital magistral al actorului Mihai Bica, care a interpretat proza poetică ISIHIA de Ana Il, ridicând la cote de entuziasm auditoriul şi aşa marcat de toate emoţiile derulate pe parcursul evenimentului.
A fost o manifestare peste linia celor mai multe văzute de mine şi m-am bucurat că totul a decurs sub nota de seriozitate şi corectitudine imprimată de juriu asupra calităţii poeziei prezentate şi a corectitudinii demonstrate până în finalul acţiunii.
Începutul este extrem de favorabil transformării acestei iniţiative într-una dintre cele care să aibă reprezentativitate în spaţiul manifestărilor culturale braşovene şi naţionale.
Lista premiilor la prima ediţie a CONCURSULUI NATIONAL DE POEZIE ANA IL, Braşov, noiembrie 2008:
MARELE PREMIU ( Îi voi scoate volumul de debut) : George Alexandru Serediuc (Ipoteşti)
Premiul I : Alexandra Emilia Bucur ( Bucuresti)
Premiul special al juriului : Ana Maria Susan ( Răşinari)
Premiul II : Andrei Adam Dosa ( Braşov)
Premiul III : Daniela Claudia Anghel ( Caracal)
Menţiune : Doru Emanuel Iconar ( Cluj-Napoca)
preluat de pe:
http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=197
luni, 24 noiembrie 2008
agenda zilei:P
si ca sa tin o scurta evidenta a evenimentelor culturale care se petrec in jurul meu si care imi surescita interesul sau la care particip cu placere, voi anunta pentru inceput participarea la o emisiune culturala, miercuri, 26 noiembrie, vor fi prezenti poetul Mihail Gramescu, Maria- Magdalena Jindiceanu, Constantin Kapitza, editorul Cornel Sarbu, cel care detine Editura Granada la care am publicat impreuna cu cei mai sus amintiti o serie de antologii :D
keeeeeep in tooooooouch :D
keeeeeep in tooooooouch :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
