http://poezii.citate-celebre.com/vanatoarea-cubului-din-mintea-ta-trimisa-de-bucur-alexandra-emilia/:


December 10, 2008
Un gând pătrat îţi bate în tâmple să intre şi nu poate,Dar nu îl poţi ghida în altă parte,E gândul tău pătrat fără întoarcere,Nu se poate rostogoli din minte până la tălpi,Doar colţurile lui te împung uneori în carneŞi te întrebi cum a ajuns gândul să împingă epidermaŞi să-l simţi,În pătratul ăla nu poţi pătrunde cu mâna,Sub cuvântul fiecărui om sunt atâtea dedesupturi ca în cubul ăla,În care sensurile gândului pot avea sau nu o ordine,Se pot izbi sau nu cap în cap,Sau ca într-o capsulă brown în dispersie,Sau pot sta vrafuri vrafuri.În pătratul ăla poţi ciocăni tu până când se îndoaie o latură,Altfel nu poţi pătrunde să faci ordine.Cubul ăla poate fi întors când pe o parte, când pe alta,Pe toate părţilePentru a se reînnoi şi a-şi lua putere proprie.De câte ori ai trece pe lângă cub,Cubul tot cub rămâne şi sensurile în el halou.Poţi să cobori pe scară în cubDacă îi faci o fisură lateralăŞi dacă nu se regenerează imediat spărtura cubului şi devine cum s-a născut: ermetic.Poţi desface cubul şi observa cum conţinutul a prins caimac,Au prins formă geometrică până şi sensurile şi golurile de aer,Chiar dacă le-a căzut decorul.Când cubul se pune pe aceeaşi culoare ca elSe confundă cu extriorul, nu mai e cub vizual, e masă omogenă.
La fel de bine cubul ar putea să se multiplice până la plus zeroPe fiecare faţetă a lui să ne găsim o faţă a eului mâzgălită cu noroi,Să rămână parte distinctă de primul eu,Fiecare îşi interpretează propriul rol de sine stătător,Nu faţetele primului om cu acordul lui.Pe fiecare latură a cubului e un alt om din noi proiectatNu născut,Din familia eului.Cubul ăsta se întoarce după bunul lui plac când spre oameni, când cu spatele la soare,Nu e supus timpului ca omul,Timpul trece pe lângă el şi râde inconştient că nu poate pătrundeŞi de fapt cubul râde în sinea lui de timp şi de om,Nu are pe unde intra să facă haos,Noi totuşi, restul, suntem arondaţi lui.Ha.